Zi ploioasă de iarnă

rain1Mă trezesc târziu, pentru că fiind întunecat din cauza ploii, ochii mei nu percep lumina, iar creierul meu nu își dă seama de cam cât ar fi ceasul. Faza cu ceasul biologic nu prea funcționează la mine. Și cum e duminică, am resetat toate ceasurile pe care le-aș putea avea în dotare.

Așadar, mă trezesc târziu. Îmi fac nelipsita cafea și …. privesc pe geam. Ce deprimant!! Nu îmi vine să cred că aseară era așa de plăcut afară, că vroiam să fac atât de multe azi, multe adică să umblu pe străzi, pe la prieteni, să iau cafeaua prin oraș… chestii care țin de uscat, nu? Dar ploaia a avut grijă de planurile mele. E curios cum natura ne influențează psihicul, starea de bine, dorința de a face cât mai multe, nivelul de socializare și zâmbetul de pe buze. Mie mi-a pierit când am văzut cum ploua afară. Si cât de frig era!

Așa că …îmi iau cana de cafea și mă cocoț în vârful canapelei. Savurez cafeaua și îmi aduc aminte de cât de bună e. La ibric și făcută de mine. A fost nevoie de o zi ploioasă ca să îmi aduc aminte de gustul cafelei. Pentru că nu prea am timp să savurez cafeaua acasă. Ci doar să o beau pe fugă dimineața.

Cufundată cum eram în mireasma cafelei, îmi dau seama că am mintea deschisă. Nu e preocupată cu înlocuirea planului de ieri. Pentru că nu prea am chef de nimic. Lenea și ploaia fac pereche bună. Perechea ideală mai ales iarna. Și cum deja orele se scurg și eu încă sunt pe canapea, mă gândesc să fac totuși ceva productiv. Să scot ceva beneficiu de pe urma ei. Că doar nu oi pierde ziua doar pentru că afară plouă.

Încep să îmi fac un plan de studiu pe care știu că nu-l voi respecta, pentru că mereu încep multe și termin ..și mai multe. Încep să vorbesc cu lumea, o altfel de socializare, nu cea vizuală, ci cea verbală, încep să dau telefoane, nu multe, că nu am prea mult chef de vorbă (acea lene care se instalează cu stropii de ploaie), mai caut câte o carte, câte un film, mai văd ce s-a mai petrecut prin lumea însorită…. și curios…dar când mă uit iar pe fereastră e soare afară.

Așa că fără să vreau și fără să vrea, natura până la urmă și-a amintit și de mine și de planurile mele de ieri, care ce-i drept, vor suferi o ușoară modificare și adaptare la timpul care a mai rămas.

Mă ridic pentru că deja mi-a amorțit corpul în starea plouată în care i-am impus să stea de când s-a trezit!

Lasă un răspuns