Arhive etichetă: timp

Deșteptătorul

dd90858dbfa90e8ca5699a9833f6b3c4E un sunet dimineața pe care îl ador. Îl ador de luni până vineri, și asta pentru că sunt printre fericiții care lucrează doar de luni până vineri. Dar care e acest sunet? Cel al deșteptătorului, bineînțeles. Am nevoie de el și cred că e unul dintre obiectele fără de care nu aș putea duce o viață normală. Ori el, ori un cocoș. Dar stau la bloc. Și la oraș.

Sunetul alarmei de la ceas e cel care face legătura dintre lumea onirică și cea reală. E cel care oprește poate unul dintre procesele cele mai importante ale ființei umane: somnul. În medie, ne petrecem cam 30% din viață dormind. Unii mai mult, alții mai puțin. Așa spun statisticile.

Care e primul lucru pe care îl facem după ce oprim acea țiuitoare? Aprindem lumina, nu? Ne folosim de invenția lui Edison pentru a întrerupe noaptea și somnul. Edison, care era de părere că somnul e o mare pierdere de timp,  s-a gândit să inventeze becul tocmai pentru a invada noaptea, a ocupa întunericul, și a înlătura orice proces care folosește obscuritatea ca scenă. Așa cum este somnul. Începem să tratăm somnul ca pe un dușman al nostru care ne întrerupe ritmul frenetic al zilei. Aparent, în timp ce suntem scufundați în lumea lui Morfeu, nu facem mai nimic: nu mâncăm, nu bem, nu gândim, nu muncim. Ar părea o totală pierdere de timp. Dar, lucrurile nu stau chiar așa…

Și pentru ca ruperea de oniric să fie sigură, cineva s-a gândit să scoată la pensie cocoșul și să inventeze ceasul. S-a început cu un ceas solar, care evident nu putea trezi pe nimeni, apoi i-a urmat clepsidra, apoi a venit rândul ceasurile hidraulice, a celor cu pendulă care trezeau un oraș întreg, și s-a ajuns la minimizarea și individualizarea lui până la cel folosit azi. Cine îl mai folosește, pentru că a devenit mai mult un accesoriu decât un instrument de măsurat timpul.

Nu știu câți dintre noi, cei din generația telefoanelor mobile și inteligente, mai folosesc un ceas deșteptător sau preferă alarma de la telefon. Eu una am alarma telefonului. Pe care o programez cu jumătate de oră înaintea orei la care vreau să mă trezesc. Pentru că sunt incapabilă să mă trezesc la primul strigăt. Sau la al doilea.

Dar oare cum ar fi diminețile fără alarma țiuind? Am fi capabili să dormim iepurește pentru a ne putea trezi la timp pentru a putea ajunge la muncă, de exemplu? Am putea folosi acel ceas biologic cu care toți venim din fabrică cu el încorporat? Poate că da. Sau nu am avea de ales și sigur am fi capabili să îl punem în folosință sau și mai probabil, am inventa altceva pentru a ne ușura deșteptările.

                                                                                                                                                                                                                                                         foto