Lumea mea paralelă

Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă bag seara la culcare încerc uneori să mă rup de realitatea înconjurătoare și să mă teleportez în lumea mea paralelă, utopică, perfectă.

În ea nu îmi este foame, nu am nevoie de haine, nu îmi este frig, nu sunt urâtă, nu am coșuri, nu am necesități de nici un fel, nu plătesc facturi și chirie, nu am nevoie de bani, nu mă doare nimic. Totul este doar trăire, doar viață . Am relația perfectă cu mine și cu cei din jur. Mă întreb dacă nu cumva sunt inversate ”lumile” și ceea ce am eu impresia că e paralel și echidistant cu raportarea tridimensională față de cunoscuții mei și nu numai,  e de fapt realitatea. A mea este, cu siguranță. E pur și simplu o lume în care mă refugiez și în care găsesc ceea ce aș vrea să găsesc în spațiul și timpul în care mă situez zi de zi.

Lumea mea paralelă este proiectul meu, este spațiul meu, este locul unde explorez, unde mulțumesc și critic tot ceea ce-mi trece prin minte. Și unde am libertate. Și unde eu încerc să mă înțeleg. Și unde ideile mele prind contur și unde le expun unui public inexistent ca entitate fizică.

Și mai ales unde mă cert cu mine însămi. Mă dojenesc singură pentru că nu am fost spontană, pentru că am fost impulsivă, pentru că nu am știut să dau dovadă de profesionalism, pentru că m-am lăsat dusă de val și nu am mai văzut ceea ce era de văzut. Totul fără spectatori. În această lume am propria mea piesă de teatru și punere în scenă. Și e interactivă. Eu întreb, eu răspund sub diferite măști. E greu să creez personaje, dar mai mereu sunt relaționate cu cele din ”cealaltă” lume. Le iau cu mine, le transpun așa cum sunt și le dau ”vocea și sufletul” pe care le au. Sau cel puțin încerc. Răutatea, egoismul și invidia le las la intrare.

Și nu sufăr nici de dedublare, nici de personalitate bipolară. Din punctul de vedere al fizicii cuantice acest lucru este perfect valid și coerent.

Lasă un răspuns