Greierele și furnica

Greierele si furnicaCine nu a auzit de  „Greierele și furnica” în care bietul greiere este „crucificat” de furnicuța cea hărnicuță pentru că în timpul verii a dat dovadă de nesăbuință și nu și-a pregătit „trecerea” la iarnă?

Bun. Nu asta e intenția mea, de a analiza personajele sau modul în care e scrisă sau mai știu eu ce altă analiză semantico-literară v-ar putea trece prin cap. Ci vreau doar să spun că mi se pare cea mai potrivita fabulă de anihilare a spiritului artistic și creativ la copii. E exemplul cel mai bun care îmi vine în minte acum, exemplul de ucidere a spiritului libertin și a libertății de exprimare. Pentru că cel puțin pe vremea mea, era lectură obligatorie în școală. Azi nu mai știu în ce stadiu se află, dar dacă încă mai e, mi-ar plăcea să i se schimbe un pic modul de abordare și să nu mai fie atât de critică la nivel creativ. Nu face altceva decât să prea-slăvească munca și chibzuința și strânsul de bunuri pentru …zile negre. Să laude persoanele (personificate în furnicuțe) care sunt capabile de sacrificii muncitorești în numele stomacului. Pentru că trubadurul greieraș este pus într-o lumină nefavorabilă doar pentru că are grijă de bunăstarea spirituală a celorlalți. Dacă istoria artei ar fi fost atât de critică cu toți artiștii ei, atunci acum am avea burțile grase, conturile pline dar nimic de ascultat, de văzut, de admirat.

Nu poți preda unor spirite în formare (copiilor de pe băncile scolii) o astfel de istorioară cu tâlc doar ca să reliefezi cât de bine este să fim precauți în viață și cât de bine o vom duce dacă suntem furnicuțe. Viata nu se rezuma doar la mâncat și „pus de-o parte” și făcut curat și la a gândi în perspectiva de a-ți așterne bine patul. Ai nevoie și de creativitatea greierașului, de nepăsarea lui câteodată, de inocența lui, de izolarea de cele lumești și de a trăi un pic pe „ritmul muzicii”. Nu putem fi categorici în a judeca ambele personaje. Realitatea e undeva la mijloc, iar poziția furnicii din final poate fi îmblânzită, pentru că … să fim serioși, munca e mai ușoară cu un pic de frumusețe prin ea (frumusețe de orice fel).

O vad pe furnicuță ca și întruchiparea seriozității (parca și văd cum îi iese un rid de încruntare între sprâncene), iar pe greiere îl văd ca pe tipicul hoinar, cu haine jerpelite, cu părul netuns dar cu un zâmbet enorm pe fata, cu ochi senini și riduri în jurul ochilor de la prea mult râs. Unul parcă emană frică (furnica), iar celalalt bunătate. Pe care să îl iei acasă?

O lecție de viață spusă doar pe jumătate, nu?

Lasă un răspuns