Evoluție și involuție

Niciodată un ajungem să fim pe deplin mulțumiți cu ce avem. Nici bine ajunși pe această lume începem să cerem și să refuzăm diferite forme existențiale pe care apoi le dăm în schimbul altora. Începem prin a chițăi după nu știu ce jucărie de exemplu, pe care atunci când o avem în mână …pur și simplu o aruncăm. Obiectiv atins! Mergem după altul.

Creștem și odată cu înaintarea pe drumul fără întoarcere al maturității începem să ne schimbăm obiectivele. Vrem mai mult! Și mai des! Și constant! Începem cu fel de fel de obiective în școală…cu premii, medalii, întreceri etc. Urmează o serie de pregătiri și inițieri în ale vieții fapte, apoi o întreagă luptă interioară de autocunoaștere în care ne dorim să fim influenți, să fim luați în seamă, să ne spunem părerea, să ne batem cu pumnul în piept că suntem cei mai tari și cei mai bravi. Ajungem să credem că până și lumea poate fi a noastră! Și ne dorim acest lucru, numai că realizăm pe parcurs că nu suntem chiar buricul universului, că nu tot ce zboară se mănâncă și așa, încet, încet încep lecțiile adevărate de viață. Ne-o luăm din ce în ce mai des pe coajă, suntem aduși cu picioarele pe pământ forțat, iar idealurile noastre se văd din ce în ce mai clare. Sau nu. Depinde de dioptriile pe care le avem de-a lungul vieții.

Și atunci încep marile proiecte și planuri de acțiune. Căci până acum au fost doar ”copilărisme”. Începem să ne gândim serios la ceea ce vrem să fim și să avem. Putere și posesie (a fi și a avea)! Și începe urcarea. Pe scări! Căci de luăm liftul s-ar putea să avem o pană …de curent și să rămânem între etajele cunoașterii sau să se rupă un cablu și să cădem în prăpastia celor care au vrut să o ia pe scurtătură.

Când deja vezi că urci treaptă cu treaptă și totul merge așa cum ți-ai propus, ideea de scară își pierde valoarea. Parcă nu ne mai face cu ochiul, nu ne mai atrage, nu ne mai incită, și începe să se deterioreze. Uităm că în urmă cu ceva timp ne doream cu ardoare nu știu ce țintă (fizică sau materială) și eram în stare să facem orice pentru a o atinge. Când se întâmplă grozăvia, totul se transformă în banalitate.

Dar în același timp în care ne dăm seama că am ajuns să avem ceea ce ne doream și că nu mai e deloc interesant, începem de fapt drumul spre un alt obiectiv. Sunt persoane care nu se abat de pe scara lor, preferă comoditatea drumului deja cunoscut, iar altele care vor să încerce și altă tipologie „scăristică”. Dar și unul și altul sunt în urcare și în atingerea unor obiective. Pe care le vor atinge și pe care, în momentul în care o vor face, vor dori altceva. Pentru că niciodată nu ne mulțumim cu ce avem. E parte a cunoașterii depășirea țelurilor propuse inițial.

Pentru unii viața nu e decât un lung șir de obiective atinse. Un plan pus la punct pentru a atinge niște scopuri și dezvoltat pe măsură ce se cimentează o bază.

Dar între timp, ocupați fiind cu atâta planificare și privire în perspectivă uităm să mai și trăim. Uităm că de fapt nu suntem proiectul nimănui și că nu avem termene limită pentru a finaliza capitole. Doar trebuie să ne facem datoria de a trăi.

2 păreri la “Evoluție și involuție

  1. Andra

    E foarte adevarat ce ai scris, dar doar dintr-o perspectiva. Suntem indivizi unici, cei care inca se mai cultiva si se departeaza de mentalitatea de turma. Da viata e un lung sir de obiective. Dar cum poti trai altfel decat indeplinindut-ti visele, si scopurile. Nu poti spune ca nu traim prin asta. E bine sa ai un al doilea vis….o recompensa sa zicem ai facut X bani, te-ai afirmat. Dupa care te retragi, calatoresti, cunosti. Aici a cunoaste, nu poate fi indeplinit ca scop, pentru ca niciodata nu poti sa cunosti destul. Cum se spune cu cat sti mai mult cu atat constientizezi ca sti mai putin. Daca constientizezi ceea ce faci, obiectivele tale, e totul. Cred ca articolul aceasta e despre cei care se pierd in evolutie, uita sa constientize ce fac defapt, si involueaza. Evolutia e o serie intreaga de constientizati aspura-ti persoana.

    Răspunde
    1. Patricia B.

      Sunt perfect de acord cu tine Andra în privința conștientizării cunoașterii. Cred că toată viața învățăm, dar la final ne dăm seama că, de fapt, nu știm nimic. Dar cred că putem evolua și fără a fi necesară conștientizarea acestui fapt. Putem fi uneori chiar mult mai fericiți fără a conștientiza multe lucruri, dar asta nu înseamnă că nu evoluăm. În schimb, cred că țintele importante în viață (atinse sau nu) trebuie bifate pentru a putea trece mai departe.

      Răspunde

Lasă un răspuns