Două lumi, o singură adresă

Seri reci de toamnă-iarnă. Patru pereți, o fereastră și două draperii. Două fotolii și o singură canapea. Un televizor în fața lor. Căldura artificială dată de caloriferele inventate parcă pentru a încălzi niște suflete înghețate în timp.

Stau și respiră în tăcere. Nu vor să se deranjeze. Nici să incomodeze. Ea se gândește la ale ei, el la ale lui. Dar niciunul nu se gândește la celalalt. Non-comunicarea e la ea acasă. O formă de comunicare apare doar când e stric necesar. Mergem acolo, facem aia, cumpărăm cealaltă sau mâncăm ce avem. Dar nu se mai gândesc la ei, la cum s-au cunoscut, la ce i-a atras, la ce îi unește sau îi desparte, la distanța care se formează între ei, la ce vrea unul, la ce ii place celuilalt, la cât de frumoasă e persoana de lângă ei. ”Noi” a devenit un cuvânt banal, sinonim cu eu.

Se privesc din când în când pentru că se văd, dar nu se observă. Se simt la fel ca în fiecare zi, chiar dacă se schimbă fără să își dea seama. Hainele interioare se tocesc și se șifonează. Nu e nimeni care să le calce și pe ele, pentru că nimeni nu îi mai vede boțiți. O trecere a palmei peste cutele pielii o netezește pe moment. Atât cât să pară vioaie și să îi dea un pic de culoare. Pentru ochii celorlalți, pentru că ai lor sunt prea obosiți și obișnuiți cu imaginea celuilalt ca să mai poată percepe vreo diferență.

Ambii caută iubirea și atenția celuilalt, dar niciunul nu știe cum să o transmită. Nu știu cum au ajuns să nu își mai calce hainele care le țineau de cald și care protejau iubirea lor. Culorile din ei sunt din ce în ce mai șterse și mai palide, fără vlagă și fără sclipire, stinse și fără intensitate.

Nu își mai ascund nici măcar micile defecte fizice pentru că nu mai au de ce. Ei zic că se cunosc suficient ca să mai aibă nevoie de trucurile hainelor bine așezate pentru a disimula. Și nu se cred perfecți, ci doar cunoscători. Unul de celălalt. Atât de cunoscători că nici măcar un zâmbet nu mai apare pentru a-l face pe celălalt părtaș la machiajul ei.

Înainte îi vedeai deghizați tot timpul. Cu haine mai mari sau mai strâmte, în funcție de situație, tot timpul colorați, machiați și frezați, și cu o armonie la plural. Dar moda aceasta, ca toate modele, a trecut.

Și totuși păreau cândva croiți unul după celalalt, într-o armonie perfectă.

foto

Lasă un răspuns