Despre obsesii

Când gândurile și disecările de cuvinte și fapte se transformă dintr-o simplă analiză în obsesie? Unde e linia dintre ceea ce devine obsesiv și ce delimitează o gândire analitică și profundă a ceea ce ni se întâmplă?

Cred că toți la un moment dat avem tendința de a deveni obsesivi cu anumite lucruri și sentimente care nu ne dau pace. Începem prin a desface firul în patru, prin a înțelege ce a dus la producerea unui eveniment (de cele mai multe ori nefast, care nu este în nișa noastră de plăcere, care ne dăunează, care ne scoate din starea de confort) și încet încet alunecăm în neliniștea și nesomnul obsesiv. Ne blocăm în autoanaliza pe care ne-o impunem a o face și nu mai suntem capabili de a ieși din cercul vicios în care intrăm cu voia noastră, dar inconștienți de unde ne poate duce.

Când intrăm in profunzimea întâmplărilor și a gândurilor, nu ne dăm seama că nu suntem capabili de a asculta nici un sfat, nu suntem în măsura de a accepta nici o idee nouă, niciuna care nu e în concordanță cu șirul propriei gândiri, aș zice dezechilibrate. Pentru că atunci când încerci să înțelegi neînțelesul nu mai ai viziunea globală a ceea ce s-a întâmplat de fapt. Ai doar propria ta viziune, și aceea denaturată de durerea care ți-a fost pricinuită, și deloc limpede și obiectivă.

Ce se poate face pentru a ieși din acest angrenaj de gândire obsesivă despre un anumit fapt? Cred că bine i-ar prinde o autocenzurare a gândului cu pricina și o înlăturare a lui în momentul în care simți că se apropie. Nu e ușor, dar nici imposibil! Realitatea ta este creată de gândurile pe care le ai, așa că cenzurarea celor negative va crea un alt tip de legătură între tine și lumea reală.

Cum îi poți spune minții tale să nu mai gândească? Și mai ales să nu se gândească la ceea ce te afectează și te obsedează de ceva timp? Simplu: îi dai o altă temă de gândire.

O înhami la muncă, o distragi cu discuții între prieteni, îi dai să facă ceva sport, poate îi dai să cerceteze vreun domeniu care te interesează pe tine ca și persoană (și nu pe ea ca și minte), o poți pune la citit (dar dacă nu e ceva palpitant, s-ar putea să se plictisească și să revină la ce o doare mai tare), o pui să îngrijească florile din casă, o pui să redecoreze spațiul în care stă alături de corpul pe care îl posedă.

O poți invita din când în când la dans și îi poți da o mulțumire artistică oferindu-i o expoziție. O mai poți scoate și la cumpărături, iar de o scoți din aerul încărcat al orașului îți va mulțumi oferindu-ți un pic de liniște și de pauză de la acele gânduri care te urmăreau până acum câteva minute. Dar să nu crezi că punând distanță între gând și problemă, el (gândul) nu va mai fi obsedat de ea (problema).

O mai poți pune să mediteze sau să facă un efort de a sta un minut măcar fără să se gândească la nimic. Foarte interesant experimentul.

Să îți lași corpul fără gânduri!

3 păreri la “Despre obsesii

  1. Nicoleta

    pai …ce se intampla? dupa obsesii are trebui sa vina depresii…sau ceva in genul… ca tot e prmavara! mai baga ceva ca ma plicitsesc maxim (cand am timp)!

    Răspunde

Lasă un răspuns