Arhive lunare: februarie 2015

Timp și Spațiu

S-au cunoscut la margine. Timpul era începutul, iar spațiul era scena lui. Timp a fost primul, iar Spațiu i-a urmat. Sau poate că doar așa îi plăcea lui să creadă, că ea a venit după el. Amândoi erau perfecți, căci fuseseră creați pentru a fi mereu. Ea, Spațiu, a decis să fie femeie pentru că are calități subtile, dar și pentru că e mai complexă.

Când a început conceperea lui Spațiu, Timp s-a oprit și a început să admire cu coada ochiului perfecțiunea cu care îi erau trasate înălțimea, lungimea și lățimea. Nu știa încă cine e și aștepta cu sufletul la gură să o descopere. Deja iubea acea creație, iar inima lui bătea cu toată puterea ei. Niciodată până atunci nu își mai simțise inima.

Când Spațiu a fost gata, ea s-a uitat la el din toate colțurile, a încercat să îl cuprindă, dar el scăpa mereu din privirea ei. Nu îl putea prinde și fermeca cu armonia ei. Ea știa deja că el era marea ei iubire. Știa că fuseseră creați pentru a se iubi pe vecie. Dar fuseseră creați separat.

El era simplu, alunecos și trecător, iar ea încerca în zadar să îl mângâie, să îl atingă cu una din laturile ei, să se întindă după el. Când și-au dat seama cât de diferiți erau s-au întristat. Ea, mai sensibilă, a început să plângă. Din lacrimile ei au ieșit Lumina și Întuneric.

Văzând-o tristă, Timp s-a apropiat de ea. Nu suporta să o vadă așa pentru că fără ea nu era nimic. Când o văzuse apărând la începuturi atât de perfectă își dăduse seama că fusese creată pentru el. Aveau nevoie unul de altul pentru a putea exista. Dar cum ar putea face pentru a deveni nedespărțiți? De ce fuseseră creați separat dacă ei trebuiau să fie de fapt unul?

Într-o zi, lui Timp i se făcu frică că Spațiu ar putea dispărea. Nu știa că și Spațiu avea de fapt aceleași temeri. Voiau să fie împreună dar nu puteau scăpa de limite. Ea nu îl putea cuprinde, el nu putea pătrunde în laturile ei. Aveau nevoie unul de altul.

Depindea numai de ei ca iubirea lor să fie continuă și mereu. Vrând să își salveze iubirea, au încercat să caute un mod de a se uni. Au început să ignore formele și regulile, și s-au lăsat conduși de curaj, de sentimente și de fericire. Așa, Timp a putut pătrunde în Spațiu, iar trecerea lui acum are un sens pentru că fără Spațiu, Timp nu e nimic.