Arhive lunare: februarie 2014

Despre obsesii

Când gândurile și disecările de cuvinte și fapte se transformă dintr-o simplă analiză în obsesie? Unde e linia dintre ceea ce devine obsesiv și ce delimitează o gândire analitică și profundă a ceea ce ni se întâmplă?

Cred că toți la un moment dat avem tendința de a deveni obsesivi cu anumite lucruri și sentimente care nu ne dau pace. Începem prin a desface firul în patru, prin a înțelege ce a dus la producerea unui eveniment (de cele mai multe ori nefast, care nu este în nișa noastră de plăcere, care ne dăunează, care ne scoate din starea de confort) și încet încet alunecăm în neliniștea și nesomnul obsesiv. Ne blocăm în autoanaliza pe care ne-o impunem a o face și nu mai suntem capabili de a ieși din cercul vicios în care intrăm cu voia noastră, dar inconștienți de unde ne poate duce.

Când intrăm in profunzimea întâmplărilor și a gândurilor, nu ne dăm seama că nu suntem capabili de a asculta nici un sfat, nu suntem în măsura de a accepta nici o idee nouă, niciuna care nu e în concordanță cu șirul propriei gândiri, aș zice dezechilibrate. Pentru că atunci când încerci să înțelegi neînțelesul nu mai ai viziunea globală a ceea ce s-a întâmplat de fapt. Ai doar propria ta viziune, și aceea denaturată de durerea care ți-a fost pricinuită, și deloc limpede și obiectivă.

Ce se poate face pentru a ieși din acest angrenaj de gândire obsesivă despre un anumit fapt? Cred că bine i-ar prinde o autocenzurare a gândului cu pricina și o înlăturare a lui în momentul în care simți că se apropie. Nu e ușor, dar nici imposibil! Realitatea ta este creată de gândurile pe care le ai, așa că cenzurarea celor negative va crea un alt tip de legătură între tine și lumea reală.

Cum îi poți spune minții tale să nu mai gândească? Și mai ales să nu se gândească la ceea ce te afectează și te obsedează de ceva timp? Simplu: îi dai o altă temă de gândire.

O înhami la muncă, o distragi cu discuții între prieteni, îi dai să facă ceva sport, poate îi dai să cerceteze vreun domeniu care te interesează pe tine ca și persoană (și nu pe ea ca și minte), o poți pune la citit (dar dacă nu e ceva palpitant, s-ar putea să se plictisească și să revină la ce o doare mai tare), o pui să îngrijească florile din casă, o pui să redecoreze spațiul în care stă alături de corpul pe care îl posedă.

O poți invita din când în când la dans și îi poți da o mulțumire artistică oferindu-i o expoziție. O mai poți scoate și la cumpărături, iar de o scoți din aerul încărcat al orașului îți va mulțumi oferindu-ți un pic de liniște și de pauză de la acele gânduri care te urmăreau până acum câteva minute. Dar să nu crezi că punând distanță între gând și problemă, el (gândul) nu va mai fi obsedat de ea (problema).

O mai poți pune să mediteze sau să facă un efort de a sta un minut măcar fără să se gândească la nimic. Foarte interesant experimentul.

Să îți lași corpul fără gânduri!

Știrile de la ora cinci

De foarte mulți ani, în toate mediile de comunicare există știri care vorbesc despre creșterea insecurității și degradarea vieții sociale .

Violența capătă noi valențe în vremurile noastre, iar cuvinte ca „șoc” și „senzațional” și-au pierdut de ceva vreme sensurile primare. Nu se întâmplă nimic altceva în lumea asta decât chestii șocante și senzaționale, dar nu acel senzațional pozitiv, ci senzaționalul șocant.

Dar toate aceste întâmplări au ca bază o creștere haotică a impulsurilor. Ele nu fac altceva decât să reflecte imaginea societății în care trăim, imagine care e creionată tot mai des și mai clar de indivizi care își pierd controlul asupra propriei persoane, dar și a emoțiilor.

Suntem invadați de știri în care motivul unei crime sau al unei bătăi este un simplu obiect care în mod normal nu ar genera nici un conflict, sau un simplu gest făcut într-un moment mai puțin prielnic sau pur și simplu fatalitatea de a te afla la locul nepotrivit într-un moment de rătăcire al celuilalt  și care generează o întreagă serie de reacții incontrolabile și cu repercusiuni destul de severe.

În ultimii ani asistăm vrând nevrând la o bombardare constantă din partea mass-media, a colegilor, a prietenilor, a vecinilor cu astfel de informații care reflectă de altfel gradul nostru de disperare, de lipsă de înțelepciune, de refulare a sentimentelor de frustrare și mânie. La un grad mai mic sau mai mare.

Toți suntem predispuși la a ne pierde cumpătul, dar nu toți ajungem să ne pierdem rațiunea, autocontrolul, să ne lăsăm orbiți de furie și dominați de latura animalică. Cei care pierd în fața substratului emotiv ajung la știri. Unii dintre ei. Marea majoritate rămâne în anonimat, dar asta nu o face mai puțin importantă pentru comunitatea din care face parte sau pe care a dezechilibrat-o. Moral și social.

Dar toate aceste știri, toate aceste discuții la colț de stradă, la cafea, în pauza de prânz, sau la coada de la casă duc de fapt la instalarea unei depresii colective. Pentru că nu poți rămâne imun la ceea ce se întâmplă în jurul tău, și mai ales dacă micul (sau marele) incident se petrece în perimetrul tău de acțiune. Adică în zona în care locuiești sau activezi ca individ social.

Un lucru e cert: rațiunea celor slabi (de înger) de multe ori se vede învinsă de impus, de ura care se instalează în câteva secunde și de frică. Iar dacă aceste sentimente nu se canalizează și nu se materializează în știrile de la ora 5, apar frustrările. Iar odată instalată frustrarea, nefericirea este asigurată. Și trebuie scoasă la suprafață. Iar când iese, toată acea agresivitate acumulată în timp devine subiectul unui reporter sau al unei vecine mai curioase ori al vreunui coleg mai dornic de comunicare.

Dar după toate astea rămân …doar regretele.