Arhive lunare: septembrie 2013

Toamna

Încep să strâng, să împachetez cam tot ce m-a însoțit de-a lungul verii. Sandale, papuci, costume de baie, rochițe, fustițe, bluzițe, prosoape, soare, plajă, amintiri și să le bag pe fiecare acolo unde ar sta mai bine…peste iarnă. Cel mai ușor e să încep cu partea exterioară, cu lucrurile. Le iau frumos, le spăl, le împachetez și le bag la păstrat. Mai și arunc din ele. Pe cele pe care nu le mai folosesc sau s-au deteriorat. Cam la fel ar trebui să fac și cu partea interioară. Să o iau frumos de la începutul căldurii…cam cu ce am trăit de la venirea verii, să spăl cam tot ce este murdar și să rămân cu curățenia unor amintiri frumoase. Să arunc ce nu îmi mai e de folos la coșul memoriei, să împachetez ceea ce merită păstrat și să las afară ceea ce încă îmi mai e de folos. Iar restul…pus bine. Numai că nu am memorie de elefant, și mai uit pe unde le pun. Așa că recurg la mici șiretlicuri. Iar pe unele amintiri am încercat să le transpun în poze (și curios, sunt însoțite și de lucrurile de vară), pe altele  le transpun în litere și cuvinte. Cum e să îți transcrii amintirile în litere? Greu, pentru că dacă nu o faci pe moment, intervine uitarea, îndulcirea situațiilor trăite, altele tind să se amplifice, și așa…încetul cu încetul cam tot trecutul este rescris într-o altă viziune. Dar asta nu mă împiedică să rămân cu versiunea mea a amintirilor mele.

Și așa, odată cu venirea toamnei, mă apuc de curățenie. O curățenie a spațiului în care mă aflu și a mea interioară. Încerc să fac loc altor…situații. Atât în jurul meu cât și în interiorul meu. E timpul altor proiectele, altor începuturi, e timpul unei treceri. Vara o consider ca pe o perioadă de frânare interioară, ca pe o relaxare, ca pe o pauză, ca o vacanță. Nu prea îmi fac planuri, doar o folosesc pentru a mă odihni. Psihic. Toamna e ca o renaștere, ca o foaie albă pe care încep să aștern …diverse. Sunt un pic inversul naturii. Ea se pregătește de hibernare, iar eu de noi începuturi. Și ca și natura, nu am un plan bine definit. Am idei. Și voința schiței. Și tare curioasă sunt să văd anul ăsta ce mai punctez și încotro mă mai îndrept.

Deșteptătorul

dd90858dbfa90e8ca5699a9833f6b3c4E un sunet dimineața pe care îl ador. Îl ador de luni până vineri, și asta pentru că sunt printre fericiții care lucrează doar de luni până vineri. Dar care e acest sunet? Cel al deșteptătorului, bineînțeles. Am nevoie de el și cred că e unul dintre obiectele fără de care nu aș putea duce o viață normală. Ori el, ori un cocoș. Dar stau la bloc. Și la oraș.

Sunetul alarmei de la ceas e cel care face legătura dintre lumea onirică și cea reală. E cel care oprește poate unul dintre procesele cele mai importante ale ființei umane: somnul. În medie, ne petrecem cam 30% din viață dormind. Unii mai mult, alții mai puțin. Așa spun statisticile.

Care e primul lucru pe care îl facem după ce oprim acea țiuitoare? Aprindem lumina, nu? Ne folosim de invenția lui Edison pentru a întrerupe noaptea și somnul. Edison, care era de părere că somnul e o mare pierdere de timp,  s-a gândit să inventeze becul tocmai pentru a invada noaptea, a ocupa întunericul, și a înlătura orice proces care folosește obscuritatea ca scenă. Așa cum este somnul. Începem să tratăm somnul ca pe un dușman al nostru care ne întrerupe ritmul frenetic al zilei. Aparent, în timp ce suntem scufundați în lumea lui Morfeu, nu facem mai nimic: nu mâncăm, nu bem, nu gândim, nu muncim. Ar părea o totală pierdere de timp. Dar, lucrurile nu stau chiar așa…

Și pentru ca ruperea de oniric să fie sigură, cineva s-a gândit să scoată la pensie cocoșul și să inventeze ceasul. S-a început cu un ceas solar, care evident nu putea trezi pe nimeni, apoi i-a urmat clepsidra, apoi a venit rândul ceasurile hidraulice, a celor cu pendulă care trezeau un oraș întreg, și s-a ajuns la minimizarea și individualizarea lui până la cel folosit azi. Cine îl mai folosește, pentru că a devenit mai mult un accesoriu decât un instrument de măsurat timpul.

Nu știu câți dintre noi, cei din generația telefoanelor mobile și inteligente, mai folosesc un ceas deșteptător sau preferă alarma de la telefon. Eu una am alarma telefonului. Pe care o programez cu jumătate de oră înaintea orei la care vreau să mă trezesc. Pentru că sunt incapabilă să mă trezesc la primul strigăt. Sau la al doilea.

Dar oare cum ar fi diminețile fără alarma țiuind? Am fi capabili să dormim iepurește pentru a ne putea trezi la timp pentru a putea ajunge la muncă, de exemplu? Am putea folosi acel ceas biologic cu care toți venim din fabrică cu el încorporat? Poate că da. Sau nu am avea de ales și sigur am fi capabili să îl punem în folosință sau și mai probabil, am inventa altceva pentru a ne ușura deșteptările.

                                                                                                                                                                                                                                                         foto